„Glasul roților de tren”, cea mai fidelă oglindire a istoriei rapidiste de dinaintea primului titlu recunoscut: „Rapid, greierele care cântă mereu iluzia că fotbalul nostru ar putea fi mai bun”
Fostul mare gazetar Ioan Chirilă a fost printre primii care au vorbit despre faptul că Rapid ar putea revendica un titlu din 1942
„Rapid este un greiere care cântă mereu iluzia că fotbalul nostru ar putea fi mai bun decât este”. O metaforă de final perfectă pentru o operă pe care suporterii giuleșteni o văd drept o „biblie” a rapidismului. Fostul gazetar Ioan Chirilă a știut mai bine ca oricine să aștearnă pe hârtie spiritul echipei de lângă Podul Grant. Iar în cartea „Glasul roților de tren” istoria fotbalului românesc este „înțepată” discret pentru că în dreptul Rapidului primul titlu oficial apare în 1967! „…Istoria fotbalului pretinde că Rapid a câștigat campionatul abia în 1967, la Ploiești. Probabil că nu se ține seama de campionatul 1941-1942. Poate pentru că a fost un campionat fără meciuri de provincie, fără meniscuri mângâiate, fără tendoane lustruite. În sfârșit, n-am să mă cert pentru atât lucru. Vreau să vă amintesc, însă, că de îndată ce campionatul a luat ceva din sistemul Cupei, n-am mai avut obstacol”, stă scris la pagina 153, vizavi de o poză ce-i înfățișează pe Lengheriu, Bogdan, Baratky, Rădulescu și Vintilă, adică cinci dintre emblemele Rapidului interbelic.
E vorba despre Cupa Basarabiei sau campionatul de război, care nu a fost recunoscut niciodată drept competiție oficială. Cu toate că motivele sunt încă neclare, Gheorghe Scurtu – cunoscut statistician și rapidist înfocat -, cel care a intrat în posesia trofeului de ceva timp, explică: „Aici, pe verso, scrie «Oferită de ziarul Universul spre cinstirea celor care luptă împotriva hidrei bolșevice pentru reîntregirea țării». În situația asta, crezi că autoritățile vremii ar fi putut omologa așa ceva?”.
Remus Câmpeanu, omul care este de o viață la „U”, acuză Comisiile FRF de rea intenție: „Este doar un moment de cumpănă”
Președintele de onoare al lui „U” simte că acest moment este la fel de greu ca acela din timpul războiului sau al retrogradării în Divizia C
Persoana care a suferit poate cel mai mult după decizia Comisiei de Apel este Remus Câmpeanu. Nu concepe viața fără „U” și nici n-ar avea cum. A intrat pe porțile clubului prima dată în 1960 și de atunci este nedespărțit de echipa care l-a făcut celebru. Culmea ironiei, a primit titlul de cetățean de onoare al Clujului, chiar la trei zile după aflarea veștii, în pauza meciului U Cluj – CSMS Iași, scor 0-2. A fost o sărbătoare tristă. „A fost un moment de stăruire a amintirilor. M-a făcut să mă gândesc ce i-a determinat să-mi acorde această distincție. Pentru mine au fost fapte normale, prin felul în care am fost crescut și prin responsabilitățile pe care mi le-au fixat părinții, frații, profesorii și mai apoi clubul „U”. Din păcate, a venit într-un moment trist”, recunoaște Remus Câmpeanu.
Refuză să accepte decizia Comisiei și, pentru prima dată, discursul său pare mai dur, alimentat de frustrarea dată de o hotărâre pe care o consideră nedreaptă. „Mi s-a părut un gest total lipsit de bun simț. Nu ni s-a acordat șansă. Am fost judecați înainte ca Tribunalul să dea un verdict. S-a motivat că nu aveam ratificată decizia de reorganizare, dar era imposibil pentru că Tribunalul a fixat decizia pentru data de 22 „, a fost reacția unui om care simte că i-a fost interzis și lui accesul într-o Ligă unde a evoluat 328 de meciuri.
„Universitatea nu poate fi omorâtă”
Remus Câmpeanu pare că le-a trăit pe toate la „U”. A marcat golul prin care echipa a luat Cupa României, în 1965, singurul trofeu din istoria echipei, a fost prezent la retrogradări, promovări sau situații disperate. „A fost un moment de îngrijorare, dar sunt convins că va fi doar un nou episod tulbure al echipei și al vieții mele. Este doar un moment de cumpănă, clubul își va continua lupta. Universitatea nu poate fi omorâtă, va exista în permanență. E o istorie întreagă”, e convins fostul fundaș stânga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER